Sorel

orice plecare din sucul propriu este un drum catre o alta perspectiva. pleci ca sa-ti iei “vacanta” dar ce inseamna asta de fapt? inseamna sa iesi din rutina zilnica, sa te rupi, sa fugi, si sa intri in niste shoshoni noi pe care nu-i cunosti, pe care nu i-ai mai purtat si sa vezi cum se vede viata de acolo. poate vezi perspective noi. sau poate ti le lamuresti mai bine pe alea vechi.  cred ca e bine sa-ti dai cate un refresh din cand in cand.

daca te duci la paris, e sigur frumos, si e si altfel, in sensul ca sigur e mai bun dacat ai acasa, e mai “civilizat”, e mai curat, e mai stralucitor. stii oricum dinainte la ce te duci. si te bucuri ca te poti integra usor deci kkt-ul de acasa nu e al tau, daca aveai mai mult noroc ai fi putut sa apartii acelui loc si viata ta ar fi decurs diferit.cica. anyway, te simti european, e cool si chiar simti ca apartii acelei culturi. so…why not?

dar si mai bine e sa te duci la complet diferit si la complet nou, unde nu stii exact la ce te duci.  sa te duci plin de curiozitate si sa te lasi prada surprizei. am cautat o fractura care sa ne scoata cu totul de pe sina. si am gasit. de data asta am plecat in Maroc. la cald. n-am fost ieri ci cand acasa aveam inca zapada in curte. si am mers in vremea cea mai usor suportabila la ei. primavara lor seamana cu vara noastra. vara lor e un fel de iad, cu 40-50 de grade. not fun. acum erau 25-30 ceea ce plecand din lunga noastra iarna a fost ca un bilet de voie catre pofta de viata. si evident, e o zona culturala mult diferita de ce avem aici.

cand aterizezi afli in primul rand cu bucurie ca nu suntem ultimii oameni de pe planeta, administrativ vorbind, aeroportul e mai modest decat henry coanda al nostru renovat. si iti zici, ce bine, o sa ma intorc la mai mistoc. ha!

dar primul lucru pe care l-am remarcat a fost rigiditatea fortelor de ordine pe fata carora nu gasesti un zambet dar… toata crisparea dispare ca prin vraja daca in zona apare un copil. te sfredelesc cu privirea daca esti om matur dar se transforma in stan si bran daca apare un copil in zona. vine un nene care pare ca are un singur job in viata, sa gaseasca mamele cu copii si sa le invite prin dos, ca sa nu mai stea la coada. am crezut mai intai ca e o intamplare dar in cele cateva zile cat am stat in maroc am inteles ca e o stare de spirit: copiii sunt magnetul acestor oameni. oriunde apare un kinder mic, zambetul rasare pe fetele tuturor. mai larg, mai des, si mai oricum decat am vazut in alte locuri. si am fost in multe locuri, pot face diferenta. si asta spune un lucru despre ei: oameni cu sufletul cald. am nimerit bine…

asta e tot in Maroc?..nu! dar mi s-a parut diferit si merita mentionat.

apoi pleci din Casablanca spre Marakesh cu o masina, ca sa vezi tara, cum ar veni. practic nu vezi mare lucru, decat ca autostrada cea noua e facuta cu siguranta de acelasi constructor care a facut si bucuresti-pitesti. acelasi asfalt prost, pe care compania abia asteapta sa-l reconditioneze pe alti bani, foarte curand. si un peisaj destul de sterp, mai vezi niste siruri lungi de cactusi si niste dealuri negre, obosite care mai poarta cumva dovada ca odata, cand erau mai tineri, au fost munti!

mergi asadar 3 ore printr-un peisaj din care iti raman doar doua intrebari:1. tara asta e locuita? si 2. din ce traiesc oare oamenii astia? si cum ai un singur localnic la indemana, soferul, il intrebi si primesti si raspunsuri: da, sunt 35 de milioane de suflete iar singurele doua industrii sunt agricultura (in semidesert) si turismul.

cool! dar asupra acestui aspect am sa revin cu detalii si povesti.

in fine, dupa 3 ore de …aproape nimic ajungi la Marakesh. plecat de la 5 dimineata de acasa tot ce vrei e sa ajungi dracu o data in riadul ala pe care l-ai bookuit si sa te pravalesti in pat.

drumul de la taxi pana la riad este cred metamorfoza completa de la speranta spre dezamagire, stii desigur ce ai vazut pe net  cand ai platit dar tot ce vezi in jur iti spune ca ai luat tzeapa…….ca mai apoi, de-ndata ce treci pragul…. sa-ti explodeze in creier orgasmul.

dar ajunsa cu povestea aici, sheherezada vazu zorii zilei mijind si isi dadu seama ca trebuie sa plece la birou. dar povestea va continua…

Happy families are all alike; every unhappy family is unhappy in its own way. Tolstoy-Anna Karenina

ce inteleg din acest citat este suficient de clar si de evident, asa cum sunt toate lucrurile adevarate. e foarte greu sa i te opui. el vorbeste despre conditiile  minimale dar obligatorii pentru un succes. sunt multe aspecte in orice situatie. daca bifezi numarul necesar de conditii necesare acea situatie se transforma intr-un succes. dar pt un insucces ai la dispozitie o sumedenie de conditii pe care sa le ratezi si e suficient sa o ratezi pe oricare din ele, din cele minim obligatorii, pt ca asta sa te duca la un insucces. asa incat diversitatea ratarilor este foarte…diversa

vorbeam astazi intr-un grup despre setarea valorilor intr-o companie si intrebarea era in ce proportie valorile unei companii raman doar in documente si in cate cazuri acestea sunt si asumate real de catre angajati. si raspunsul, care vine de la MIT, mai exact de la Bill Aulet-Managing Director of Trust Center for MIT Entrepreneurship – Cambridge, adica da, este un raspuns foarte avizat, a fost ca in cele mai multe cazuri valorile setate nu sunt decat niste cuvinte pe hartie DAR in toate companiile de mare succes, aceste valori sunt bine transmise si bine asimilate de intreaga companie.

ceea ce intareste ce spunea Tolsoy si valideaza un principiu: ca ai nenumarate posibilitati de a esua dar ai in acelasi timp un set  de lucruri obligatoriu de bifat ca sa ajungi la succes, fie ca e vorba de succes de business, personal sau de familie.

si aici ne apropiem de lectura de seara pe care v-o propun.

am sa va citesc din cartea spre care m-a indrumat o prietena (careia ii multumesc din nou), “arta de a fauri oameni” a virginiei satir. google will be your friend to find out more about virginia satir she is the Cambridge for families issues, in short.

si incepem lectura:

” prima etapa a schimbarii este sa recunosti ceea ce se intampla.

In familiile cu probleme, corpurile si fetele oamenilor exprima atmosfera proasta in care traiesc. corpurile sunt intepenite si incordate sau dimpotriva, garbovite. fetzele par posace sau triste, sau sunt albe ca niste masti. ochii privesc in pamant sau dincolo de oameni. este evident ca urechile nu aud. vocile sunt ascutite si stridente sau de-abia se aud.

nu prea sunt semne ca membrii familiei sunt prieteni sau se bucura de prezenta celorlalti. familia pare sa stea impreuna din datorie, iar membrii ei par ca incearca sa se tolereze reciproc si nimic mai mult. din cand in cand vad cate un membru al familiei incercand sa detensioneze atmosfera dar eforturile lor nimeresc ca nuca in perete. de cele mai multe ori umorul este caustic, sarcastic si chiar marcat de cruzime. adultii sunt atat de preocupati sa ii spuna copilului ce sa faca si ce sa nu faca, incat nu mai ajung sa se bucure ca persoane.

adeseori sunt surprinsi sa afle ca de fapt se pot bucura unul de prezenta celuilalt. am vazut familii intregi care incercau sa traiasca in acest tip de atmosfera si m-am intrebat cum reusesc sa supravietuiasca. am descoperit ca in unele familii oamenii, pur si simplu se evita. se implica atat de mult in munca si in alte activitati exterioare incat nu prea mai au contacte reale cu restul membrilor familiei. este foarte usor sa traiesti in aceiasi casa cu alti oameni si sa nu ii vezi cu adevarat zile in sir.

intalnirea cu acest tip de familii este o experienta trista pentru mine. vad lipsa de speranta, neputinta, singuratatea.

vad si curajul cu care acesti oameni incearca sa ascunda problemele, curaj care ii poate ucide prematur.

unii inca se mai agata de o mica speranta, altii inca mai tipa unul la celalalt, sau se cearta, sau se plang. altora nici nu le mai pasa. acesti oameni isi petrec an dupa an indurand suferinta provocata de ceilalti sau in disperare de cauza provocand ei insisi suferinta celor din jur. “

“familia poate fi locul in care sa gasim iubire, intelegere si sprijin, chiar si atunci cand am pierdut tot restul. este locul in care ne putem reimprospata fortele pentru a face fata mai bine lumii exterioare. dar pentru milioane de familii cu probleme acesta ramane doar un vis.

in societatea in care traim, urbana si industrializata, institutiile au fost astfel create incat sa fie practice, eficiente si profitabile, dar rareori sa protejeze si sa serveasca partea umana din noi.”

“aproape toti am trait experienta ….. presiunii sau a altor consecinte negative ale institutiilor noastre sociale total inumane. pentru cei care provin din familii cu preobleme …. aceste experiente sunt si mai greu de indurat.

dar nimeni nu alege in mod intentionat sa traiasca asa. Oamenii accepta acest mod de viata pur si simplu pentru ca nu cunosc altul.” sau, as adauga eu, pentru ca ei nu cred ca este posibil. pentru ca nu au destule bune modele in jur.

“dar cat de diferit este sa fii intr-o familie care favorizeaza cresterea! simt imediat viata, autenticitatea, onestitatea si iubirea. simt ca inima si sufletul sunt la fel de prezente ca si capul. oamenii isi arata iubirea, inteligenta si respectul fata de viata.

simt ca daca as trai intr-o astfel de familie, cei din jur m-ar asculta si as fi interesata sa ii ascult pe ei. as fi apreciata si i-as putea aprecia si eu pe ei. mi-as arata deschis afectiunea, dar si durerea sau dezaprobarea. nu m-as teme sa imi asum riscuri, pentru ca toti cei din familia mea ar intelege ca anumite greseli sunt legate de asumarea unor riscuri, iar greselile mele sunt un semn al cresterii mele. m-as simti o persoana in adevaratul sens al cuvantului, luata in considerare, pretuita, iubita, o persoana careia i se cere in mod clar sa tina cont de ceilalti, sa ii pretuiasca si sa ii iubeasca. m-as simti libera sa raspund in gluma sau chiar razand atunci cand este cazul.

este usor de vazut si de auzit vitalitatea din aceste familii. corpurile sunt gratioase, expresia fetei este relaxata. oamenii se uita unii la altii, nu unii prin altii sau in podea. au voci bogate si clare. relatiile dintre ei sunt pline de emotie si armonie. copiii, chiar si cei foarte mici, par deschisi si prietenosi iar restul familiei ii trateaza ca pe niste persoane.

casele in care traiesc aceste familii sunt pline de lumina si culoare. ele sunt in mod evident locuri in care oamenii traiesc, deci sunt amenajate pentru confortul si placerea lor, si nu ca niste vitrine pentru vecini.

cand este liniste este o liniste placuta, nu nemiscarea produsa de frica si precautie. cand este zgomot, se aude sunetul unor activitati cu sens, nu agitatia facuta cu scopul de a-i anihila pe ceilalti. fiecare persoana pare sa stie ca va avea ocazia sa fie auzita.”

“oamenii par sa nu se simta stanjeniti cand se ating si isi arata afectiunea, indiferent de varsta. iubirea nu se dovedeste prin dusul gunoiului, gatit sau adusul banilor in casa. oamenii arata ca se iubesc si tin unul la altul atunci cand vorbesc deschis si asculta cu interes, cand sunt deschisi si onesti unul cu celalalt, cand pur si simplu sunt impreuna”

virginia satir este izvorul din care consilierea familiala a pornit si s-a adapat. so is the cambridge for that issue!

si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea…na! ca n-am gasit alta rima

si cu speranta ca nu o sa trageti in pianist ma intorc de unde am plecat:

Happy families are all alike; every unhappy family is unhappy in its own way.

nu va straduiti sa fiti creativi in privinta asta. set the values, keep the values!

good will is a good start! but is not enough!

si va doresc cele bune!

Apple – Think Different – Original Ad – YouTube.

Cred ca e o intrebare foarte frecventa in perioada asta. Cei care sunt in varful unei cariere se intreaba de ce nu ar lua-o pe cont propriu daca tot stiu cum sa aduca succesul pentru business-urile altora.

Cei care nu si-au gasit locul foarte bine isi spun ca probabil e din pricina sistemului si a constrangerilor “corporatiste” si isi pun problema sa scape de aceste lanturi grele si sa se dezlantuie in antreprenoriat.

Iar cei care au facut deja pasul se intreaba cum ar putea sa obtina si succesul dupa ce au dobandit statutul. Pentru ca altfel statutul o sa dureze foarte putin.

Pentru toti cei enumerat mai sus si pentru altii asemeni am gasit pe Inc.com un articol care cred ca are un raspuns pertinent la intrebarea “Care e acel secret care te poate transforma intr-un antreprenor de succes?” raspunsul AICI 

asta e o teza de-a mea inca din liceu. viata e simpla, oamenii si-o complica inutil. asa filosofam pe vremuri fara sa am si experienta vietii. am avut mai degraba o intuitie ca asa ar sta lucrurile. si mai aveam una care m-a ajutat mult in drumul meu: toti oamenii se reduc in final la statutul de om. adica fie bill gates, fie doamna care vinde flori in coltul strazii, in final, se pot reduce la cel mai mic numitor comun: sunt si ei “un om”. daca te adresezi lui bill gates de pe aceasta platforma esti egalul lui. sigur nu poti sa ai o discutie despre yachturi sau despre cele mai emergente piete pentru ca ar insemna sa te bagi in seama si in doua secunde esti out. dar daca ii vorbesti despre trairile tale de om… si esti sincer in discurs, vorbesti de la om, la om. egalitate. we have a starting common point. dar sa ma intorc la prima teza: viata e simpla, oamenii o fac complicata.

eram acum vreo zece ani cred, intr-o piata din sicilia, la un targ taranesc in care ei isi etalau produsele. salsiccia, pomodorini, parmigiano, vino rosso (nero d’avola, ca eram in avola)…un festival al simturilor. iti vine sa gusti din toate si pleci imbatat complet. si am ajuns la o taraba unde o tanti pe la ..spre 60 de ani, rosie in obraji, un zambet larg cat toata taraba, cu o voce puternica, a la  sicilia,  ne indemna sa gustam din diverse. si ca sa fie mai convingatoare ne impartaseste filosofia ei de viata: mangiare bene, vino rosso, buf-buf, dormire profundo-ha-ha-ha-ha-ha! punct! ei bine, da! te invit pe tine sa intri intr-o polemica dialectica cu tanti, pentru ca eu nu am avut nimic de argumentat. am ras sanatos!

si mi-am dat seama ca era pentru prima oara cand cineva reusea sa-mi traduca articulat ceea ce vroiam eu sa zic dar nu reuseam sa ma explic, prin viata e simpla! frumusetea vietii nu sta in mercedes, ferarri, gucci, pozitia de marketing manager la l’oreal paris sau un milion de euro in cont la rbs. frumusetea vietii sta in felul in care reusesti sa te bucuri de clipa, de lucrurile simple care iti aduc un zambet simplu, sincer, uneori tamp, pe fata sau in sufletul tau. that’s all folks! sigur, asa pentru detaliu mai pot adauga zambetul copilului, satisfactia lucrului bine facut care iese din mana ta si alte asemenea, dar care toate, desi nerostite de tanti, erau subantelese, pentru ca erau oarecum pe taraba sau razbateau din rasul ei sanatos, care era suma intelepciunii ei de o viata. tot ce iese in afara acestui sumar restrans, intra in zona de iluzie inutila. sau e sofisticareala. we don’t realy need that! adica viata e simpla, oamenii si-o complica inutil. have fun!